www.Autodoc24.ro

02/04/2012

Cupa Primaverii editia a 6-a Moara Vlasiei 2 – Concluzii

Postat in: Competitii — admin @ 21:19

Tags: ,

Cupa Primaverii de pe Moara Vlasiei 2 a fost primul concurs din acest sezon la care am participat. Datorita faptului ca balta nu se dezghetase in perioada 22-25 martie, data initiala de desfasurare, acesta a fost amanat cu o saptamana – 29.03.2012 –IMG_5484.JPG01.04.2012.
Tot din aceste motive nu am mai avut timp sa fac niste partide de antrenament pe MV2.Regulile la acest concurs au fost diferite fata de anii trecuti, acum concursul desfasurandu-se pe durata a 3 manse de 24 de ore, fiecare echipa pescuind pe fiecare din cele 3 sectoare. In prima mansa intai s-a tras la sorti ordinea de extragere si apoi standul  iar in celelalte 2 manse extragerile au fost facute in ordinea inversa clasamentului de pe sector. Clasamentul a fost bazat doar pe cantitatea de peste prinsa.

 In prima mansa am picat pe standul C25- un stand care la prima vedere promitea foarte mult; deja sperantele noastra cresteau cand ne gandeam ca este ultimul stand de pe sectorul C in partea dinspre padure si ca zona “padurii” este o zona de primavara. Tactica adoptata pentru acest concurs fiind identica cu cea de la Cupa Iernii: pescuit cu mamaliga pe momitor si plastice la carlig, iar cand pestele nu ii mai placeau plasticele ii dadeam bile solubile de la Carping.

Sperantele noastre am murit destul de repede – aproximativ 4 ore- cand am observat ca peste nu circula si ca sansele ca acesta sa ajunga in standul nostru sunt foarte mici. Dupa o iarna lunga pestele nu a inceput sa se miste spre zona cu apa mica. Am incercat toate momelile care le aveam in trusa: plastice de diferite culori si arome, pop-up solubil Carping premium meat, bile solubile Carping premium meat, pop-uri tutti frutti Nash cu bile tari, boabe de porumb natural cu aroma de miere si capsuna…etc. Dupa 24 ore am reusit sa prindem doar 3 pesti care ne-au clasat pe locul 6 pe sectorul C.

Dupa ce am analizat aceasta prima mansa am ajuns la concluzia ca am facut tot ce a fost posibil pentru a prinde peste. Cauzele care au dus la esec fiind faptul ca peste nu a circulat. Echipa aflata in stanga mea au reusit sa prinda tot 3 pesti in aceasta mansa. Echipa aflata in dreapta mea (aceasta aflandu-se pe sectorul B) a reusit sa prinda 8 pesti si doar pe lansetele aruncate spre limita din dreapta a standului.

Dupa prima mansa de 24 de ore  de pe sectorul C ne-am mutat pe sectorul A. Standul tras la sorti a fost A6 (pontonul 6). Iarasi sperantele noastre au crescut in conditiile in care echipa de pe pontonul 6 a reusit sa ocupe locul 2 in prima mansa.  Am inceput sa prindem destul de bine la bile solubile Carping, numai ca greutatea pestilor era destul de mica: 3-5 Kg. La cantarul de la ora 19.00 sperantele noastre au murit – standurile consacrate de pe sectorul 1 deja isi dovdeau renumele (pontonul 1 a dat 7 pesti la cantar si stransese deja 63Kg.) Am incercat sa recuperam schimband lansetele din 60 in 60 min, cautand zone care sa tina peste. Pana dimineata am reusit sa prindem 20 de pesti – numai ca standurile consacrate prinsesera de 2 ori mai mult. La final am iesit tot pe locul 6.
Analizand aceasta mansa am ajuns la concluzia ca dupa 24 ore in care peste mai era totusi raspandit pe balta, panandu-se presiune acesta s-a retras in zonele standurilor de pe care s-au castigat concursuri anii trecuti: ponton 1 (A1), ponton 2 (A2), ponton 4 (A4), primul stand pe care se pescuieste cand nu sunt concursuri (A7)…

Dupa doua manse in care am acumulat 12 puncte am ajuns la  concuzia ca totul este pierdut si in ultima mansa putem pescui mai lejer. In concluzie am pescuit atat lejer incat nu am dat nici un peste la cantar.

Concluzii finale:
Un concurs foarte frumos pe o balta  cu o densitate foarte mare de crap (dupa o saptamana de la topirea ghetii s-au prins 6700Kg in 72 de ore de 27 de echipe). Organizarea a fost de exceptie si un bucatar la superlativ  – mancarea servita fiind exceptionala.
Felicitari lui Vladut (organizator), Baros (bucatarul), Victor (administratorul baltii). Felicitari tuturor participantilor pentru fair play-ul aratat.
Felicitari echipei Green Lake: Iulian, Mircea, Ciprian pentru castigarea concursului. Felicitari celorlate echipe de pe podium. Ne vedem la urmatorul concurs cand sper sa imi iau revansa.

Ps: Galeria FOTO este aici

One response to “Cupa Primaverii editia a 6-a Moara Vlasiei 2 – Concluzii”

  1. Erin says:

    Amazing!